Înfrângerea cu FC Voluntari, din grupele Cupei României, a scos la iveală tensiunile existente la Chindia Târgoviște. La finalul partidei, Leo Grozavu nu și-a mai ascuns nemulțumirile și a transmis un mesaj extrem de clar conducerii: pentru ca echipa să-și atingă obiectivul promovării, lotul trebuie întărit serios.
Antrenorul Chindiei a lăsat chiar să se înțeleagă că viitorul său pe banca tehnică depinde de ceea ce se va întâmpla în perioada următoare.
„Dacă nu vor mai veni jucători, probabil nici eu nu voi mai fi aici. Am discutat și cu conducerea despre acest aspect. Dacă dorim să îndeplinim obiectivul, e nevoie de întăriri, atât valoric, cât și numeric. Credeți că dacă pleacă Grozavu nu se mai joacă fotbal pe planetă și la Târgoviște? Am venit aici să fac un obiectiv. Dacă nu cred în el pentru că nu e lotul pregătit, ce pot să fac?”, a transmis Leo Grozavu.
Nemulțumirile lui Grozavu nu se opresc la lot
Potrivit unor surse din cadrul clubului, problemele reclamate de tehnician sunt mai ample. Leo Grozavu ar fi nemulțumit și de condițiile în care echipa își desfășoară activitatea, în special în ceea ce privește terenurile de antrenament.
În ultimele zile, Chindia s-a pregătit inclusiv la Ungureni, în condițiile în care stafful tehnic și-ar fi dorit un teren de antrenament mai bun și mai aproape de Târgoviște.
Se pare că nu s-a găsit, cel puțin până acum, deschiderea necesară pentru ca echipa să se poată antrena în condiții optime, pe un teren de iarbă, la Aninoasa, Doicești sau Viișoara localități aflate în apropierea municipiului Târgoviște. Pentru Grozavu, situația ar reprezenta una dintre marile probleme cu care se confruntă Chindia în acest moment, alături de valoarea și numărul jucătorilor din lot.
O variantă de teren de antrenament este terenul sintetic din apropierea Complexului Turistic de Natație, dar nu prea este agreată de jucători.
„Nu suntem pregătiți pentru a duce două competiții”
Partida cu FC Voluntari i-a oferit antrenorului posibilitatea de a vedea la lucru mai mulți dintre fotbaliștii care au prins mai puține minute în campionat. Concluzia sa nu a fost însă una încurajatoare.
„Nu suntem pregătiți pentru a duce două competiții. Aș putea spune că meciul cu Voluntari a fost un meci de pregătire. Când joci pe două planuri trebuie să ai un lot mult mai numeros și valoric”, a explicat tehnicianul.
Grozavu a continuat analiza lotului și a precizat că meciurile cu Buzău și Voluntari i-au permis să-și formeze o imagine mai clară asupra jucătorilor pe care îi are la dispoziție.
„Toți cei care au jucat astăzi sunt jucători care au mai puține șanse să joace la meciurile din campionat. În cele două jocuri, cel de la Buzău și cel cu Voluntari, am putut să-mi fac o idee despre potențialul majorității jucătorilor. La echipă sunt jucători cu potențial, dar încă ne este foarte greu. Trebuie să întărim foarte bine lotul dacă ne propunem să promovăm.”
Fără cantonament înainte de meci! Grozavu nu vrea bani cheltuiți inutil
Un alt subiect abordat de Leo Grozavu a fost cel al cantonamentelor înaintea meciurilor. Antrenorul spune că nu consideră necesară această practică și preferă ca banii clubului să fie utilizați în alte direcții.
„Nu se stă în cantonament înainte de meci, fiindcă nu vrem să cheltuim banii de pomană. Avem fotbaliști plătiți pentru a juca fotbal. Nu trebuie să-i păzim, să mergem după ei să vedem unde mănâncă, unde dorm, e problema lor. Cu toții sunt responsabili”, a declarat antrenorul.
Grozavu susține că a procedat la fel și la alte formații pe care le-a pregătit în ultimii ani.
„Am fost și la alte echipe în ultimii ani unde am exclus cantonamentul. Consider o cheltuială inutilă să plătim cantonamentul.”
În schimb, tehnicianul spune că jucătorii beneficiază de masă, iar conducerea s-a preocupat în special ca fotbaliștii tineri să aibă parte de acest sprijin.
„Da, toată lumea are masă. Conducerea a făcut în așa fel încât toată lumea să mănânce, mai ales cei tineri. O să mâncăm mai des decât s-a mâncat până acum.”
Obiectivul promovării, pus sub semnul întrebării
Mesajul transmis de Leo Grozavu după eșecul cu FC Voluntari este unul cât se poate de direct: Chindia are nevoie de întăriri dacă vrea să lupte pentru promovare, iar antrenorul nu pare dispus să accepte compromisuri în privința lotului.
Înfrângerea din Cupa României nu este, în sine, problema principală. Mult mai importantă este imaginea de ansamblu pe care tehnicianul spune că și-a format-o după primele meciuri și după modul în care se desfășoară activitatea echipei.
Acum, mingea este în terenul conducerii. Chindia trebuie să decidă dacă face pașii necesari pentru a-i oferi lui Leo Grozav (un antrenor foarte bun și care merită să rămână la echipă), lotul și condițiile pe care acesta le consideră indispensabile pentru obiectivul promovării.
















