Batjocorite de un tânăr de 25 de ani! Două adolescente, de 12 și 14 ani, abuzate sexual și filmate de bărbat. Agresorul a fost reținut

Foto: Arhivă
Publicitate

Scene șocante petrecute într-o localitate din județul Timiș! Două adolescente, de 12 și 14 ani, au fost abuzate sexual și filmate de un tânăr de 25 de ani. Agresorul minorelor a fost reținut de polițiști pentru viol și pornografie infantilă.

Anchetatorii au scos în relief că,  în luna august a anului trecut, sub pretextul unei relații de iubire, tânărul ar fi determinat o fată în vârstă de 14 ani să întrețină cu el acte sexuale, context în care ar fi realizat materiale pornografice video, folosindu-se de telefonul mobil. Totodată, în cadrul aceleiași anchete, s-a stabilit că anterior, bărbatul a procedat în acelaşi fel cu o fată de 12 ani.

„La data de 5 noiembrie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus reținerea unui inculpat cu vârsta de 25 de ani, cercetat într-un dosar penal având ca obiect infracțiunile de viol săvârșit asupra unui minor și pornografie infantilă.

Din probele administrate a rezultat că, în luna august 2024, inculpatul, sub pretextul unei relații de iubire, a determinat o victimă minoră (14 ani) să întrețină cu el acte de natură sexuală, context în care a realizat materiale pornografice de tip video folosind un telefon mobil.

Cercetările efectuate au condus la constatarea că anterior, în perioada mai 2022 – iulie 2024, inculpatul a determinat, în același mod, o altă victimă minoră (12 ani) să întrețină cu el acte și raporturi sexuale, pe care le-a filmat cu telefonul mobil. Materialul pornografic astfel produs a fost stocat în același dispozitiv.

Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 zile”, se arată într-un comunicat emis de DIICOT.

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!