Au scăpat cu viață după ce mașina în care se aflau a fost spulberată de tren! Unul dintre bărbați a ajuns la spital

Publicitate

Doi bărbați au scăpat cu viață, noaptea trecută, după ce mașina în care se aflau a fost spulberată de tren, la o trecere la nivel cu calea ferată. În urma îngrijirilor medicale primite la fața locului, doar una dintre victime a fost transportată la spital pentru investigații suplimentare.

Accidentul teribil a avut loc între localitățile Verești și Văratec, județul Suceava. Au intervenit pompierii militari cu o autospecială de stingere, una de descarcerare și două ambulanțe SMURD: una cu echipaj de prim-ajutor (EPA), iar a doua de Terapie Intensivă Mobilă (TIM).

„În autoturism se aflau două persoane, care au fost rănite. Victimele (bărbați), conștiente și cooperante, au fost preluate pentru acordarea primului ajutor medical. Ulterior, o singură persoană a fost transportată la spital, cealaltă refuzând transportul la o unitate spitalicească”, a precizat ISU Suceava.

 

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!