Au încercat să scape de amenzile radar, dar s-au ales cu dosare penale din partea polițiștilor dâmbovițeni! Două femei și un bărbat, cercetați pentru fals în declarații

Publicitate

O încercare de a evita sancțiunile pentru depășirea vitezei legale s-a transformat într-un dosar penal pentru trei persoane. Polițiștii rutieri au descoperit că acestea ar fi indicat în mod fals alte persoane ca fiind la volanul autoturismelor surprinse de aparatele radar.

Polițiștii dâmbovițeni din cadrul Serviciului Rutier s-au sesizat din oficiu și au întocmit trei dosare penale. Cercetările vizează două femei, în vârstă de 48 și 65 de ani, precum și pe un bărbat de 29 de ani, toți fiind cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în declarații.

Potrivit anchetatorilor, proprietarii autoturismelor au fost solicitați să comunice identitatea persoanelor care conduceau vehiculele în momentul în care acestea au fost surprinse de aparatele radar circulând cu viteze peste limita legală. În loc să indice conducătorii auto reali, cei trei ar fi declarat, în mod nereal, că la volan s-ar fi aflat alte persoane.

În urma verificărilor efectuate de polițiști, au apărut suspiciuni privind veridicitatea declarațiilor, motiv pentru care au fost deschise dosare penale.

„La data de 27 iulie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier s-au sesizat din oficiu și au întocmit trei dosare penale în care se efectuează cercetări față de două femei, de 48 și 65 de ani și față de un bărbat, de 29 de ani, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în declarații.

Din cercetările efectuate, a reieșit faptul că, în urma solicitărilor polițiștilor de a comunica identitatea conducătorilor unor autoturisme înmatriculate pe numele persoanelor în cauză, ce ar fi fost surprinse de aparatul radar circulând cu o viteză mai mare decât limita legală, acestea ar fi declarat, în mod nereal, că la volan s-ar fi aflat alte persoane.

În cauză, cercetările sunt continuate pentru documentarea întregii activități infracționale și dispunerea măsurilor legale care se impun”, a transmis IPJ Dâmbovița.

Publicitate