Astăzi se iau decizii importante la Urban Titu. “Se vor lua măsuri dure. Vor fi traşi la răspundere mai mulţi”

Publicitate

Situația lui Urban Titu este tot mai grea. Conducătorii clubului sunt nevoiți ca în cel mai scurt timp să i-a cele mai bune decizii astfel încât echipa să poată ieși din pasa neagră în care se află. Antrenorul Mihai Dinu a transmis după meciul cu Chiajna II că nu vrea să mai continue pe banca tehnică, iar această decizie și-a menținut-o și ieri după o mică discuție purtată cu oficialii clubului la stadionul “Orășenesc”.

Cum nu va mai avea loc nicio conferință de presă, conducerea administrativă a clubului  a programat o ședință cu staff-ul tehnic și cu toți membrii care se regăsesc în Adunarea Generală a clubului. La întrunirea care va avea loc în această după-amiază se vor lua măsuri drastice potrivit lui Vasile Constantin, directorul sportiv al clubului. “În cadrul unei ședințe de urgență vom analiza situația echipei alături de conducerea tehnică și de membrii Adunării Generale. Se vor analiza rezultatele de până acum și care au fost cauzele de s-a ajuns în această situație. Cu siguranță vor fi trași la răspundere mai mulți. Se vor lua măsuri dure. Avem rezultate foarte slabe, ca niciodată. Situația e delicată. După această ședință sperăm să producem acel șoc de care echipa are nevoie. Jucăm slab și ajungem foarte greu la poarta adversă. Nu știu dacă antrenorul mai vine la echipă. Numai el poate decide dacă mai continuă sau nu la Urban. Într-o discuție avută ieri la stadion cu el ne-a transmis că nu mai vrea să continue. Totuși, noi sperăm că va continua munca aici. Nici nu știu ce să mai zic în privința asta. E supărat din cauza rezultatelor foarte slabe. Noi am făcut eforturi mari în ultima perioadă. Am oferit jucătorilor cantonament, două mese pe zi și am dat și o parte din salariu pe ultima lună. Antrenorul are dreptate în legătură cu jucătorii, dar a fost decizia lui să aducă acești jucători”, ne-a declarat Vasile “Grecu” Constantin.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!

LASĂ-NE UN COMENTARIU

Scrie comentariul tău
Introdu numele