Astăzi proteste la Târgoviște. Unde vor avea loc si când vor începe

Publicitate

Ziua de 24 septembrie 2021 va fi una a protestelor în municipiul Târgoviște! Pentru început, la ora 16.00, angajații Direcției de Asistență Socială Târgoviște vor protesta în fața primăriei municipiului, pentru a nu permite scăderea salariilor personalui, prin neacordarea sporurilor pentru condiții de muncă.

Două ore mai târziu, de la 18.00, în Piața “Tricolorului” din fața Prefecturii Dâmbovița, la inițiativa Asociației “Literata” târgoviștenii sunt invitați în stradă pentru a protesta împotriva restricțiilor anti-COVID-19. Protestul va fi unul organizat și se va merge în marș din Piața “Tricolorului” pe Bulevardul Independenței și până la Piață 1 Mai, dar și înapoi. Sâmbătă după-amiază de la aceeași se va protesta din nou după același orar propus de Asociația “Literata”.

“Asociația Literata vă invită vineri și sâmbătă, în Piața Tricolorului din Târgoviște, începând cu ora 18.00, la protestul împotriva măsurilor aberante, dictatoriale, anticonstituționale și discriminatorii luate de guvernanți. Veniți să mărturisim ADEVĂRUL! Protestul este AUTORIZAT”, se arată într-un comunicat al Asociației “Literata” Târgoviște.

Pe durata protestului, jandarmii dâmbovițeni vor asigura protecția și măsurile de ordine publică participanților.

“Jandarmii dâmbovițeni vor asigura măsurile de ordine publică și protecția participanților pe timpul acțiunilor de protest organizate de Asociația Literata, ce se vor desfășura în zilele de 24 și 25 septembrie a.c., intervalul orar 18:00 – 22:00, în Piața Tricolorului din municipiul Târgoviște, precum și pe traseul Piața Tricolorului – Bulevardul Independenței (Piața 1 Mai) și retur, cu deplasarea coloanei de participanți numai pe trotuar.

Adunările publice în zilele solicitate au fost avizate conform legislației în vigoare, organizatorul fiind obligat să ia toate măsurile necesare pentru respectarea prevederilor HG nr. 932/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, la acțiuni putând participa un număr maxim de 500 de persoane, iar distanța între acestea trebuie să fie de minimum 1 metru.

Jandarmii dâmbovițeni vor acționa pentru asigurarea siguranței participanților și pentru prevenirea și combaterea incidentelor, care ar putea să afecteze climatul de ordine și siguranță publică, vor relaționa permanent prin echipele de dialog cu organizatorul, astfel încât să fie luate măsuri adecvate pentru siguranța și sănătatea protestatarilor, dar și a celorlalți cetățeni.

Recomandăm participanților să respecte măsurile de protecție sanitară pentru prevenirea și combaterea răspândirii COVID-19, să poarte masca de protecție și să respecte distanțarea fizică față de alte persoane prezente”, reiese dintr-un comunicat al Jandarmeriei Dâmbovita. 

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!