Acțiune de ecologizare în zona Mănăstiri Dealu. Semnalul de alarmă tras de primarul comunei Aninoasa

Publicitate

Sâmbătă, mai mulți voluntari au luat cu asalt zona Mănăstirii Dealu, în cadrul unei acțiuni de ecologizare, care a fost dusă la bun sfârșit cu un real succes. La frumoasa acțiune au luat parte reprezentanții Asociației “Mon Bebe -Refresh the Future”, dar și o echipă de voluntari din cadrul Primăriei Aninoasa, în frunte cu primarul Vlăduț Niculae.

La finalul acțiunii, edilul comunei Aninoasa a tras un semnal cu privire la importanța protejării mediului înconjurător și nevoia de responsabilitate civică.

“Mi-aș dori ca tinerii care petrec timpul liber în zona Mănăstirii Dealu să cunoască mai mult importanța istorică a acestei zone din Comuna Aninoasa, oferindu-i respectul cuvenit.

Inițiativa acțiunii de ecologizare desfășurată azi a aparținut Asociației “Mon Bebe – Refresh the Future”, din comuna noastră alăturându-se lor colegi din Primaria Aninoasa, consilieri locali și tineri voluntari cărora le mulțumesc și îi felicit.

Împreună am tras încă un semnal de alarmă despre importanta protejării mediului înconjurător și nevoia de responsabilitate civică”, a transmis Vlăduț Niculae, primarul comunei Aninoasa.

Inițiativa acțiunii de ecologizare în zona Mănăstirii Dealu a aparținut Asociației “Mon Bebe -Refresh the Future”.

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!