Accident violent pe Centura Târgoviștei în amiaza mare! Șofer transportat de urgență la spital după impactul dintre două autoturisme

Publicitate

Accident rutier, sâmbătă, la orele amiezii, pe Centura municipiului Târgoviște. Două autoturisme au fost implicate într-o coliziune pe strada Laminorului, iar în urma impactului un bărbat a fost rănit și transportat de urgență la spital.

Accidentul s-ar fi produs după ce un bărbat, în vârstă de 56 de ani, din comuna Ocnița, aflat la volanul unui autoturism, ar fi intrat în coliziune cu o mașină condusă de un bărbat de 49 de ani.

Impactul a fost suficient de puternic încât șoferul de 49 de ani să aibă nevoie de îngrijiri medicale. Acesta a fost preluat de echipajele de intervenție și transportat la spital.

Ambii conducători auto au fost testați în vederea depistării consumului de alcool, rezultatele fiind negative. Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

“Astăzi, 7 noiembrie, polițiștii Biroului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în municipiul Târgoviște.

Din primele date, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, de 56 de ani, din comuna Ocnița, în timp ce ar fi condus un autoturism pe strada Laminorului, din municipiul Târgoviște, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, de 49 de ani.

În urma coliziunii, șoferul de 49 de ani a fost rănit, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a precizat IPJ Dâmbovița.

Pompierii târgovișteni au intervenit de urgență pentru asigurarea zonei.

“În jurul orei 11:47 pompierii dâmbovițeni au fost solicitați să intervină în urma unui accident rutier produs în municipiul Târgoviște.

La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgoviște cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Dâmbovița.

În urma evenimentului, un bărbat în vârstă de 49 de ani a fost asistat medical la fața locului, ulterior fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale suplimentare. Concomitent au fost asigurate măsurile de prevenire și stingere a incendiilor”, a transnis ISU Dâmbovița.

 

 

Publicitate