Momente de groază, vineri seara, în municipiul Caracal, județul Olt! O femeie în vârstă de 34 de ani ar fi fost atacată cu un cuțit, în plină stradă, chiar de soțul său, un bărbat de 44 de ani, subofițer în cadrul Batalionului 22 Infanterie. În urma agresiunii, victima a avut nevoie de îngrijiri medicale, iar starea sa este în prezent stabilă.
Incidentul s-a petrecut în jurul orei 18:20, la intersecția străzilor Mărului și Rahovei din Caracal. În urma atacului, agresorul a părăsit locul infracțiunii.
Mobilizare imediată a polițiștilor
Toate echipajele disponibile din cadrul Poliției Municipiului Caracal au fost trimise în teren pentru identificarea și prinderea suspectului. În scurt timp, polițiștii au reușit să îl identifice atât pe agresorul bănuit, cât și pe victimă. Bărbatul a fost prins și se află în custodia autorităților.
Un ordin de protecție fusese emis cu doar câteva săptămâni înainte
Cazul a căpătat o gravitate și mai mare în contextul antecedentelor dintre cei doi soți. Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Olt, la data de 4 octombrie 2026, femeia a sesizat poliția după ce soțul său ar fi mers la domiciliul acesteia și ar fi amenințat-o cu acte de violență.
În urma sesizării, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu și au deschis un dosar penal pentru amenințare. Femeia a refuzat însă montarea unui dispozitiv electronic de supraveghere.
Ulterior, la data de 8 octombrie, instanța a dispus emiterea unui ordin de protecție pentru o perioadă de două luni, fără monitorizare electronică. Cu toate acestea, la aproximativ o lună de la primele amenințări, femeia a ajuns din nou victimă a unei agresiuni de o gravitate extremă.
MApN a reacționat după atacul în care este implicat militarul
Ministerul Apărării Naționale a transmis un comunicat oficial în care condamnă ferm orice formă de violență și precizează că militarul este suspectat că și-ar fi agresat soția, provocându-i răni care au necesitat intervenția echipajelor medicale.
Potrivit instituției, femeia a primit îngrijiri de specialitate, iar starea acesteia este stabilă.
Mai mult, cercetările au fost preluate de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor.
Conducerea unității militare cooperează cu autoritățile judiciare pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul și urmează să dispună măsurile administrative care se impun, în conformitate cu legea.
Reprezentanții MApN au subliniat că statutul de militar presupune respectarea legii și a demnității umane, atât în exercitarea atribuțiilor profesionale, cât și în viața privată.
“Ministerul Apărării Naționale condamnă ferm orice formă de violență, inclusiv violența domestică, și se delimitează categoric de astfel de comportamente, care sunt incompatibile cu valorile, disciplina și responsabilitățile ce definesc profesia militară.
În seara de 6 noiembrie, în municipiul Caracal, un subofițer din cadrul Batalionului 22 Infanterie este suspectat că și-a agresat soția, în vârstă de 34 de ani, provocându-i răni pentru care a fost necesară intervenția echipajelor medicale. Potrivit informațiilor disponibile, femeia a primit îngrijiri de specialitate, iar în prezent starea acesteia este stabilă.
Militarul a fost identificat de polițiști la scurt timp după producerea incidentului și se află în custodia autorităților. Cercetările sunt efectuate de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor.
Conducerea unității militare cooperează cu autoritățile judiciare pentru clarificarea tuturor împrejurărilor în care s-a produs fapta și va dispune măsurile administrative care se impun, în conformitate cu prevederile legale.
Ministerul Apărării Naționale reafirmă că statutul de militar presupune respectarea legii și a demnității umane, atât în exercitarea atribuțiilor profesionale, cât și în viața privată. Nicio formă de violență nu poate fi justificată sau tolerată, indiferent de calitatea persoanei implicate.
Prezentele precizări au ca scop informarea corectă a opiniei publice și exprimarea poziției instituționale a Ministerului Apărării Naționale față de astfel de comportamente, fără a aduce atingere prezumției de nevinovăție de care beneficiază persoana cercetată, în condițiile legii”, se arată într-un comunicat emis de MApN.
Sursă foto: gazetanoua.ro

















