Accident înfiorător în județul Iași! O întreagă familie a pierit în urma impactului frontal dintre două mașini. Un bărbat a murit pe loc, iar soția sa însărcinată, la spital

Publicitate

Tragedie în cursul zilei de marți pe DN 24, pe raza localității Ciortești, județul Iași! Un bărbat din Vaslui, în vârstă de 45 de ani, dar şi soţia sa (40 ani), însărcinată în opt luni, au murit în urma unui accident înfiorător, în urma ciocnirii frontale dintre două autoturisme.

Bărbatul, care era șofer, a pierit pe loc, iar soția acestuia, preluată de elicopterul SMURD, a mai rezistat până la spital, după care și-a dat și ea ultima suflare din cauza leziunilor extrem de grave suferite. De asemenea, la spital a ajuns și celălalt șofer implicat în accident, un tânăr, de 36 de ani.

Potrivit ISU Iaşi, la sosirea forţelor de intervenţie, una dintre victime era încarcerată, aflată în stop cardio-respirator. Pompierii au acţionat pentru descarcerare, asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor şi acordarea primului ajutor medical, concomitent cu sprijinirea echipajelor medicale.

„Apelul la numărul unic de urgență 112 a fost efectuat de un cetățean aflat în zonă și de către plutonierul adjutant șef Martac Petrișor, din cadrul Detașamentului de Pompieri Bârlad, aflat în timpul liber. Acesta a furnizat dispeceratului informații clare, contribuind esențial la evaluarea rapidă a situației și la coordonarea eficientă a intervenției, inclusiv direcționarea echipajului de salvare aeriană. Implicarea sa demonstrează că spiritul de salvator și responsabilitatea profesională definesc pompierii chiar și în afara programului.

La fața locului au intervenit două autospeciale de stingere cu apă și spumă cu modul de descarcerare și acordarea primului ajutor, o ambulanță de prim-ajutor calificat și echipaje medicale cu medic de la SAJ Iași și SMURD-TIM, inclusiv un elicopter SMURD. Din păcate, unul dintre conducătorii auto, un bărbat de 45 de ani și-a pierdut viața prezentând leziuni incompatibile cu viața.

Alte două persoane au fost grav rănite: O femeie însărcinată, în vârstă de 40 de ani, a fost preluată de echipajul de salvare aeriană, iar celălalt șofer, în vârstă de 36 de ani, a fost transportat la spital pentru investigații și tratament suplimentar.

Pe întreaga durată a intervenției, pompierii militari au acționat contracronometru pentru salvarea victimelor, asigurarea măsurilor de prevenire a incendiilor și gestionarea în siguranță a zonei”, a precizat ISU Iași.

Deși medicii de la Spitalul Sf. Spiridon din Iași au efectuat o cezariană de urgență, fătul nu a putut fi salvat și a fost declarat decesul, în timp ce tot sângele din rezervele spitalului a fost consumat în încercarea de a salva mama, însă, din nefericire și femeia s-a stins pe patul de spital.

Accidentul a fost frontal și a implicat două autoturisme de lux: un Audi A8 și un Mercedes S-Class. Cele două mașini erau conduse de doi oameni de afaceri: Sorin Iacob, șoferul care a decedat) și  Vlad Ciuburciu. La spital, Ciuburciu a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 0, iar probele biologice vor fi analizate suplimentar.

 

 

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!