Accident grav, cu două TIR-uri și un autoturism, în Dâmbovița. Trei persoane au fost rănite, iar una dintre ele a rămas încarcerată

Publicitate

Accident grav, marți după-amiază, în care au fost implicate două TIR-uri și un autoturism pe DN  72, pe raza satului Viișoara, comuna Ulmi. În urma puternicului impact au rezultat trei victime, dintre care una încarcerată.

Potrivit ISU Dâmbovița, persoana rămasă blocată în cabina unuia dintre autotrenuri a fost scoasă de pompieri și preluată de un echipaj SAJ cu medic pentru îngrijiri și investigații medicale.

Celelalte două persoane au fost preluate de alte două echipaje SAJ și transportate la UPU Târgoviște.

Circulația este blocată pe ambele sensuri. Dintre cele două autotrenuri doar unul era încărcat și transporta îngrășăminte chimice (clorură de potasiu, circa 19 tone).

Echipajele de pompieri asigură și măsurile de prevenire a incendiilor la locul evenimentului rutier.

Zona accidentului a fost asigurată de pompierii Detașamentului Târgoviște, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj de descarcerare și două ambulanțe SMURD. La fața locului s-au deplasat și 4 ambulanțe SAJ.

Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările nefericitului eveniment rutier.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!