Aproape 400 de misiuni în Bucegi! Jandarmii montani din Dâmbovița au salvat 34 de oameni și au intervenit de 21 de ori în cazuri cu urși

Publicitate

În această lună, mai exact pe data de 5 octombrie, s-au împlinit 25 de ani de la înființarea structurilor de jandarmerie montană din cadrul Jandarmeriei Române.

Inspectoratul de Jandarmi Județean Dâmbovița are în structura organizatorică Posturile de jandarmi montane Peștera și Zănoaga, care au ca zonă de competență teritorială zona montană a județului Dâmbovița – Platoul Montan Bucegi, făcând parte din punct de vedere administrativ-teritorial din comuna Moroeni. Postul de Jandarmi Montan Peştera a fost înfiinţat la 9 octombrie 2004 şi este situat la o altitudine de 1620 m, în zona cunoscută sub numele Piciorul Babelor din Munții Bucegi, iar Postul de Jandarmi Montan Zănoaga a luat fiinţă pe 1 august 2012, fiind situat la o altitudine de 1400 m, în zona Zănoaga.

Bilanțul activităților desfășurate de jandarmii montani dâmbovițeni a fost prezentat astăzi, în conferință de presă derulată chiar în inima munților, de col. Matei Mihai, inspector șef, și lt. Cîrstea Valentin, comandant Detașament Pucioasa.

Jandarmii montani execută zilnic misiuni de patrulare pe traseele montane pentru îndrumarea și sprijinirea turiștilor, participând totodată și la acțiuni comune cu reprezentanţii instituţiilor abilitate (Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița, Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Dâmbovița, Administrația Parcului Natural Bucegi și Serviciul Salvamont Salvaspeo Dâmbovița) pentru prevenirea şi combaterea fenomenului infracțional și contravențional privind asigurarea protecţiei, conservării fondului cinegetic şi piscicol natural, precum şi pentru protecţia mediului. De asemenea, asigură ordinea publică la toate manifestările cultural-artistice, sportive, religioase care implică aglomerări de persoane și care se desfășoară în zona montană.

În primele nouă luni din acest an, efectivele din cadrul Posturilor de Jandarmi Montane Peștera și Zănoaga au excutat aproape 400 de misiuni pentru asigurarea unui climat normal de ordine și siguranța publică, prevenirea și combaterea oricăror încălcări ale prevederilor normelor legale în vigoare, precum și pentru supravegherea, controlul şi asigurarea protecţiei şi conservării fondului cinegetic, silvic şi piscicol natural şi pentru protecţia mediului.

Astfel, au fost executate 380 de misiuni de patrulare cu 873 de jandarmi, alături de 9 misiuni la manifestări religioase, culturale și competiții sportive de alergare montană (Transilvania 100 sau Atinge Omu).

În comun cu Parcul Natural Bucegi jandarmii montani au derulat 43 de acțiuni în cadrul cărora au fost legitimate 202 persoane și aplicate 125 de sancțiuni contravenționale, dintre care 41 de amenzi în valoare totală de 10.700 lei.

Acțiunile operative derulate în primele nouă luni din an au însemnat: 31 intervenții directe la solicitări prin apelul 112 ori prin alte mijloace, 7 misiuni de căutare, salvare și evacuare, fiind astfel ajutate 34 de persoane aflate în dificultate din cauza epuizării, rătăcirii sau echipamentului neadecvat.

De asemenea, au fost înregistrate 21 de intervenții la animale sălbatice, unde s-a acționat conform OUG nr. 81/2021 pentru alungarea urșilor și delimitarea zonelor de pericol.

Pentru îndeplinirea în bune condiţii a misiunilor, jandarmii montani au fost dotaţi cu echipament adecvat zonei montane (corturi, schiuri, cordeline, tărgi, echipament de protecţie, truse de prim-ajutor etc.), autospecială pentru patrulare și intervenție (Jeep Wrangler), ATV-uri, UTV-uri (vehicule de transport utilitar) și snowmobile, cu ajutorul cărora pot ajunge în zonele mai greu accesibile în misiunile de salvare şi evacuare a turiştilor accidentați sau rătăciţi.

Principalele activități desfășurate de turiștii prezenți în zona montană a județului Dâmbovița constau în drumețiile pe cele 39 de trasee omologate, dar și pe trasee neomologate sau zone și poteci neamenajate, aspecte ce duc la rătăcirea, epuizarea sau accidentarea celor care se aventurează în zone cu acces dificil, pe fondul lipsei de experiență, inconștienței, teribilismului și echipamentului/ îmbrăcămintei/ încălțămintei neadaptate la cerințele și rigorile mediului montan.

Afluxul turiștilor către Platoul Montan Bucegi se realizează pe Drumul Județean –DJ 713 Cuibul Dorului – Dichiu.

Merită subliniat că, în primele nouă luni din an, un număr semnificativ de turiști s-a aflat în zona montană, în special în perioada minivacanțelor de iarnă, a sărbătorilor pascale și în sezonul estival, gradul de ocupare a locurilor de cazare fiind de 100% în aceste perioade.

Publicitate