Actorul Cuzin Toma, cunoscut de milioane de români pentru interpretarea personajului Firicel din serialul „Las Fierbinți”, a fost reținut de polițiști după ce ar fi provocat un accident rutier în județul Teleorman, în timp ce avea dreptul de a conduce suspendat. Potrivit stirileprotv.ro, testarea cu aparatul DrugTest ar fi indicat posibil consum de substanțe interzise. Actorul a fost dus la spital pentru recoltarea probelor biologice, care urmează să clarifice situația.
Incidentul a avut loc luni, 12 octombrie, în jurul orei 18:45, în comuna Peretu, județul Teleorman. Conform primelor verificări, un bărbat în vârstă de 49 de ani conducea un autoturism pe direcția Alexandria–Roșiori de Vede, însă nu ar fi păstrat distanța de siguranță față de mașina din fața sa, intrând în coliziune cu aceasta. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat că șoferul figura cu dreptul de a conduce suspendat.
Polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Roșiori de Vede efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul cu dreptul de a conduce suspendat.
Luni, 12 octombrie, în jurul orei 18:45, polițiștii au fost sesizați despre producerea unui accident rutier, soldat cu pagube materiale, în comuna Peretu, județul Teleorman. În fapt, în timp ce un bărbat, de 49 de ani, conducea un autoturism în comuna Peretu, din direcția Alexandria către Roșiori de Vede, nu ar fi păstrat o distanță de siguranță față de vehiculul din fața sa, intrând în coliziune cu acesta.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că bărbatul figurează cu dreptul de a conduce suspendat. La testarea cu aparatul etilometru, rezultatul a fost zero, iar după testarea cu aparatul DrugTest, bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească, în vederea prelevării de mostre biologice, conform legii.
În baza probatoriului administrat, a fost dispusă măsura reținerii față de acesta. Cercetările sunt continuate, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede”, a transmis ISU Teleorman.

















