Un tractorist a fost reținut de polițiști după ce s-a urcat rupt de beat la volan și a lovit doi copii. Este cazul unui bărbat, de 43 de ani, din județul Teleorman.
Accidentul s-a produs duminică seara. Cei doi minori, de 7 și 8 ani, au fost acroșați de utilajul agricol în timp se ce aflau la marginea carosabilului. Din fericire, minorii nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.
După ce a fost testat cu aparatul etilotest, tractoristul a prezentat o alcoolemie cu o valoare de 1.71 mg/l alcool pur în aerul expirat.
„La data de 22 iunie a.c., în jurul orei 21:00, polițiștii au fost sesizați prin apel la 112, de către un bărbat, cu privire la un posibil accident rutier.
În fapt, în timp ce un bărbat, de 43 de ani, conducea un utilaj agricol, pe strada Ulmilor, din comuna Crângeni, sat Dorobanțu, ar fi acroșat doi minori, în vârstă de 7 și 8 ani, ce se aflau pe marginea carosabilului.
Minorii nu au necesitat îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul indicând o valoare de 1,71 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care acesta a fost transportat la spital, în vederea recoltării mostrelor biologice, conform legii.
Totodată, fiind efectuate verificări în bazele de date ale Poliției Române, s-a constatat faptul că utilajul agricol nu era înmatriculat sau înregistrat.
În urma administrării probatorului, a fost dispusă măsura reținerii față de bărbat, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Giurgiu.
Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede”, a precizat IPJ Teleorman.