Investiție cu bani europeni finalizată la Vulcana-Pandele! Comuna dâmbovițeană face un pas important spre modernizare și mobilitate verde, după ce stațiile de reîncărcare pentru autovehicule electrice au devenit funcționale.
Astfel, o investiție care, până nu demult, părea specifică marilor orașe este acum disponibilă și în comunitatea din Vulcana-Pandele. Stațiile de reîncărcare reprezintă o nouă facilitate pentru locuitori, dar și pentru cei care ajung în comună, într-un moment în care autoturismele electrice devin tot mai prezente pe șoselele din România.
Investiția a fost realizată de administrația locală prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), fondurile europene contribuind astfel la dezvoltarea unei infrastructuri moderne și adaptate viitorului.
Primarul comunei, George Rotaru, a anunțat punerea în funcțiune a stațiilor și a evidențiat beneficiile pe care această investiție le aduce comunității.
“Proiectul a fost realizat de administrația locală prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și aduce o facilitate modernă chiar la noi acasă, utilă atât pentru noi, cât și pentru cei care ne vizitează. Nu am fi reușit să ducem la bun sfârșit acest proiect fără sprijinul Consiliului Județean Dâmbovița, căruia îi mulțumim”, a declarat primarul comunei, George Rotaru.

















