Astăzi, 9 septembrie, polițiștii au fost alaturi de elevii din Dâmbovița, la începutul noului an școlar 2024 – 2025.
Pentru a asigura un început de an școlar fără incidente neplăcute, polițiștii locali s-au aflat în proximitatea unităților de învățământ din județul nostru.
,,Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au fost alături de elevi, părinți și cadre didactice.
Reamintim că siguranța elevilor și a cadrelor didactice reprezintă o prioritate absolută pentru instituția noastră, sens în care, fiecare unitate de învăţământ a fost inclusă în itinerariile de patrulare auto şi pedestre ale poliţiei, iar echipajele de poliţie au fost prezente în zona accesului în şcoli, dar și alături de elevi la festivitățile organizate pentru debutul anului școlar 2024-2025″, a transmis IPJ Dâmbovița.


















