Victorie pentru Chindia! Trupa lui Nicu Croitoru rămâne pe podium | GALERIE FOTO

Publicitate

Chindia Târgoviște continuă seria rezultatelor bune. Astăzi, pe teren propriu, pe o vreme neprielnică și un teren greu, roș-albaștrii au bifat cea de-a șasea victorie în campionat, după ce au trecut, la limită, de Sportul Snagov, cu 1-0.

Singura reușită a întâlnirii a fost autogolul lui Lică, când portarul Anca Trip a fost surprins la devierea colegului său. Prima parte a jocului a fost una sărăcăcioasă în ocazii, unde ambele formații mai mult s-au tatonat. Dumitrașcu a fost blocat de Anca Trip dintr-o lovitură liberă (39), iar ilfovenii au irosit o șansă mare prin Lică (41), când șutul său a trecut la o distanță mică pe lângă una dintre barele buturilor apărate de I. Popescu. În schimb, actul secund a fost la discreția dâmbovițenilor. Dacă Vătavu a trimis de două ori în transversală (70, 88), C. Stoica (48, 50), Nisipeanu (57), Honciu (77) au irosit alte ocazii mari pentru formația lui Nicu Croitoru. Chindia continuă să se mențină pe locu 3 în clasament după această victorie, obținută în ploaie. De la acest joc a lipsit președintele Chindiei, Marcel Ghegu, plecat la Copenhaga, pentru meciul dintre Danemarca și România, din cadrul preliminariilor CM 2018. Etapa viitoare, târgoviștenii vor evolua tot pe teren propriu, împotriva lui Metaloglobus București.

Chindia Târgoviște – Sportul Snagov 1-0 (0-0)
Marcator: Lică (61-autogol).
Chindia: I. Popescu – Martac , Vătavu, Ispas, Dumitrașcu – Nisipeanu, Honciu (78 Pencea), L. Mihai, C. Stoica – Neicuțescu (46 C. Matei), Cherchez (82 Bâtfoi). Antrenor: Nicu Croitoru.
Sportul: Anca Trip – Vlădoiu, Șerban, Lică, B. Stancu – Munteanu – Manea (72 Penescu), Borțoneanu, Braga (59 Neață – 83 Rusu), Bustea – L. Dobre. Antrenor: Valeriu Răchită.

Ionuț Parghel

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!

LASĂ-NE UN COMENTARIU

Scrie comentariul tău
Introdu numele