O veste mult așteptată de toți șoferii și de locuitorii din zona de nord a județului Dâmbovița devine realitate chiar înainte de Paște! Podul de la intrarea în orașul Pucioasa a fost redeschis complet circulației, iar traficul pe DN 71 Bâldana – Târgoviște – Sinaia revine la normal. Anunțul a fost făcut cu puțin timp în urma chiar de președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan.
După o perioadă susținută de lucrări, podul peste pârâul Bizdidel a fost redeschis complet traficului rutier. Finalizarea acestui obiectiv marchează un moment important pentru infrastructura din zonă, fiind primul proiect dus la bun sfârșit în cadrul amplului program de modernizare a DN71, pe tronsonul Târgoviște – Sinaia.

Redeschiderea podului aduce o gură de aer pentru participanții la trafic, eliminând restricțiile care au îngreunat circulația în ultimele luni. Fluidizarea traficului și creșterea siguranței rutiere sunt principalele beneficii resimțite imediat de cei care tranzitează zona.
În același timp, lucrările continuă și pe alte sectoare ale drumului național. Pe porțiunea Bâldana – Târgoviște se desfășoară lucrări de extindere la patru benzi, menite să răspundă volumului tot mai mare de trafic și să asigure condiții moderne de deplasare.
Modernizarea infrastructurii rutiere din județ avansează etapă cu etapă, iar fiecare proiect finalizat reprezintă un pas concret spre drumuri mai sigure, mai rapide și adaptate cerințelor actuale.
Această redeschidere vine ca un cadou binevenit înainte de sărbătorile pascale, aducând mai mult confort și siguranță tuturor celor aflați în trafic.
























