93 milioane lei, finanțări nerambursabile, accesate de Primăria Târgoviște în primele 3 luni din 2026

Publicitate

Municipiul Târgoviște a atras, anul acesta, finanțări nerambursabile în valoare totală de 93.534.828 lei.

„Vorbim de investiții importante, contractate doar în primele trei luni ale anului 2026, finanțări nerambursabile aprobate în programe de finanțare precum Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat (PNCCRS) sau Programul Regional Sud Muntenia”, a precizat primarul municipiului, Cristian Stan.

Dintre proiectele majore, amintim:

Finanțare de 32.500.000 lei pentru Modernizare, consolidare și reabilitare Școala Gimnazială „Prof. Paul Bănică”.

18.323.238 lei pentru „Promovarea eficienței energetice și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră pentru sala de sport a Clubului Sportiv Școlar”.

42.711.589 lei – „Regenerarea și revitalizarea Parcului Chindia, inclusiv modernizarea Grădinii Zoologice”.

„Acestea sunt numai câteva dintre aceste finanțări de natură să contribuie la dezvoltarea municipiului Târgoviște. În afara acestor proiecte, avem depuse cereri de finanțare, spre exemplu, pentru Șanțul și Valul Cetății, pentru Școala nr. 1 «Vasile Cârlova» – ambele locații, pentru Grădinița nr. 1, Grădinița nr. 12, finanțări pe care sperăm să le semnăm până la finalul anului, astfel încât și anul viitor să fie unul foarte bun din punct de vedere al investițiilor de natură administrativă”, a mai declarat primarul municipiului, Cristian Stan.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!