Veste excelentă pentru sănătatea dâmbovițeană! A fost semnat contractul pentru reabilitarea, modernizarea și extinderea Unităţii de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean Târgoviște

Publicitate

Veste excelentă pentru dâmbovițeni, beneficiarii finali ai unui proiect care prinde contur de astăzi, și care, odată finalizat, va rezolva vechi și actuale probleme legate de Unitatea Primiri Urgențe!

Astăzi, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, a semnat contractul pentru reabilitarea, modernizarea și extinderea Unităţii de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște.

”Prin acest proiect, dâmbovițenii vor  beneficia de cele mai bune condiții de prim ajutor, dar vom și crește calitatea actului medical.  De asemenea, această extindere va asigura servicii care lipsesc din sistemul de urgențe al spitalului și va separa cazurile nonvitale de cele vitale, fapt care este de un real ajutor pentru medicii celui mai important spital din județul nostru”, a declarat șeful administrației județene.

Valoarea totală a lucrărilor prin care se vor crea spații generoase, dotate cu aparatura necesară, se ridică la peste 8 milioane de lei.

Va fi construit un tronson de clădire nou dedicat urgențelor vitale, spațiile urgențelor nonvitale și pediatrice vor fi modernizate, dar va fi achiziționată și aparatură și dotări de ultimă generație.

Dintre acestea, amintim: 10 monitoare de funcții vitale; 4 defibrilatoare; 4 electrocardiografe; 1 aparat de radiologie digitală; 1 sistem de perfuzie sub presiune; 2 truse instrumentar chirurgical; 2 aspiratoare secreții; 2 injectomate cu infuzomate; 1 ventilator portabil; 1 stație centrală de monitorizare; 1 ecograf staționar; 1 monitor triaj cu manșete de diferite mărimi (pentru urgențele pediatrice); mobilier pentru spațiile de așteptare; tărgi transport pacienți.

Proiectul, o promisiune a președintelui CJD, are ca termen de finalizare a lucrărilor de extindere, modernizare și reabilitare decembrie 2023.

Publicitate