Municipiul Târgoviște continuă procesul amplu de modernizare urbană, administrația locală anunțând noi investiții importante în reabilitarea termică a blocurilor de locuințe. Aproximativ 4.000 de apartamente sunt incluse în programele de renovare energetică, proiectele urmând să contribuie atât la reducerea costurilor pentru locatari, cât și la îmbunătățirea aspectului general al orașului.
Astăzi, aflat pe teren, la blocul A4, primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan, a prezentat situația actualizată a programelor de reabilitare termică, subliniind că administrația locală primește constant solicitări și întrebări din partea cetățenilor interesați de aceste investiții.
„Sunt două paliere importante: unul prin Planul Național de Redresare și Reziliență – PNRR și unul pe Programul Regional Sud Muntenia.
Iată, pe scurt, situația la zi:
-Fonduri Europene ( aproape 100 de milioane de lei);
Programe: PNRR (Aproape 50 mil. lei): 450 de apartamente modernizate energetic, cu lucrări deja recepționate sau în fază finală de recepție și PRSM (Aproape 50 mil. lei): 400 de apartamente incluse în proiecte aflate în plin proces de execuție.
-Progranul Național Multianual de renovare energetică mai sunt aproape 300 de milioane de lei.
Deja am depus pentru blocurile E aproape 30 milioane lei cerere de finanțare și avem, repet, proiecte în valoare de 300 milioane lei pe acest program național”, a declarat primarul Cristian Stan.
Totodată, Primăria Târgoviște asigură facilități importante, și anume sumele datorate de proprietari sunt eșalonate pe 10 ani, fiind acordate reduceri importante în funcție de venituri.
,,Condiție obligatorie pentru reabilitarea termică”: Primăria nu poate interveni pe proprietatea privată fără mandat legal. Pentru ca un bloc să fie reabilitat termic, este absolut necesară existența Asociației de Proprietari și depunerea documentației complete. Imobilele fără asociație sau fără acte depuse nu pot fi incluse în program”, a mai precizat primarul municipiului Târgoviște.














