Războiul din coaliția de guvernare merge înainte și este departe de a se încheia.
Liderul deputaţilor USR PLUS, Ionuţ Moşteanu, a declarat că USR PLUS are cele 80 de semnături pentru depunerea unei moţiuni de cenzură şi a trimis o propunere de text către co-preşedintele AUR, George Simion. USR PLUS se va reuni în şedinţa Comitetului politic de la ora 15.00, urmând ca la ora 18.00 să aibă loc o ședință de coaliție.
Pe de altă parte, Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a solicitat, vineri, Guvernului Cîţu să retragă proiectul de ordonanţă de urgenţă privind PNDL 3 – mărul discordiei în coaliția de guvernare – de pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern şi să îl transforme în proiect de lege, pentru a putea fi formulate amendamente în Parlament.
Ca principal partid de opoziție, și PSD a avut o reacție în scandalul din coaliție. Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a invitat toate partidele care doresc înlăturarea Guvernului Cîţu să contribuie cu modificări la textul moţiunii de cenzură publicate de social-democraţi și a reafirmat că PSD va vota o eventuală moţiune de cenzură USR-AUR, dacă cele două partide vor avea semnăturile necesare pentru a fi depusă.
Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Ludovic Orban, a declarat că nu va permite niciunui membru de partid să susţină o moţiune de cenzură împotriva unui guvern condus de PNL și a reamintit că premierul l-a informat cu privire la remanierea ministrului Justiţiei cu două minute înainte să anunţe această decizie.
La întrebarea dacă premierul Cîțu este responsabil pentru actuala criză politică, Ludovic Orban a spus: ”Oricine are ochi şi minte poate să vadă adevărul în această situaţie”, a afirmat Orban.
Totuși, liderul PNL susține că îl sprijină pe Florin Cîţu, deoarece este premierul PNL. În urmă cu puțin timp, liberalii au încheiat ședința și au comunicat că îl susțin în continuare pe Florin Cîțu.
Sursă foto: stirileprotv.ro














