Momente grele pentru Urban Titu după scurgerea a doar cinci etape din campionat. Înfrângerea la scor înregistrată cu Concordia Chiajna II (0-8) a provocat un scandal monstru în rândul formației din sudul județului.
Imediat, după meci, oficialii clubului au acuzat jucătorii și staff-ul tehnic că nu și-au apărat corect șansele cu ilfovenii. Pe de altă parte, tot la finalul întâlnirii de la Chiajna, antrenorul Mihai Dinu și-a anunțat superiorii că nu va mai continua la cârma echipei. Acesta i-a transmis vicepreședintelui Florin Tuiu că aventura sa la Urban a luat sfârșit. “I-am zis domnului Tuiu după joc că nu mai rămân antrenor. Această supărare nu a început de la mine. Jucătorii nu pot juca pe 400 de lei, iar aceștia sunt primiți după șase luni. Și eu am rămas uimit de ce întâmplă la Titu. Eu am 30 de ani, iar drumul meu este altul”, ne-a precizat dezamăgit tehnicianul de experiența neplăcută trăită la Titu. Mihai Dinu a preluat banca tehnică a Urbanului la începutul lunii august, dar totul s-a năruit pentru antrenor în mai puțin de două luni. Titu se află pe ultimul loc în seria C3 fără nici un punct acumulat în primele cinci etape ale campionatului.
Ionuț Parghel