Un tânăr din Dâmbovița, fără permis, s-a oprit cu mașina în gardul unei case! Minorul a scăpat fără nicio zgârietură

Foto: Arhivă
Publicitate

Un tânăr de 15 ani, din Dâmbovița, s-a aflat la un pas de a fi grav rănit, după ce s-a oprit cu mașina în gardul unui imobil, de pe strada Răsăritului, din satul Serdanu, comuna Lungulețu. Deși nu posedă permis de conducere, minorul s-a urcat la volanul autoturismului, iar la un moment dat a pierdut controlul direcției de deplasare.

Din fericire, în urma impactului, nu au existat persoane rănite, însă gardul imobilului a fost distrus de autoturism. La fel, mașina a suferit avarii serioase.

„La data de 27 mai, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier.

În urma deplasării la fața locului, polițiștii au constatat că un minor, de 15 ani, care nu deține permis de conducere, ar fi condus un autoturism, pe strada Răsăritului, din Serdanu, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-ar fi izbit de gardul unui imobil”, se arată într-un comunicat IPJ Dâmbovița.

Polițiștii au efectuat cercetări, urmând să stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii accidentului.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!