Populația României este în scădere masivă, arată datele preliminare ale Recensământului Populației și al Locuințelor, recent încheiat.
Aproximativ 19 milioane este populația aflată pe teritoriul României, a anunțat președintele Institutului Național de Statistică (INS) într-o emisiune la Realitatea TV. La recensământul din 2011, populația stabilă a țării era de 20,12 milioane, cu un milion mai mult decât în prezent.
Chiar dacă primele date oficiale se vor cunoaște în decembrie 2022, iar cele finale la sfârșitul anului 2023, față de ultimul recensământ, populația a scăzut drastic. De data asta cauza nu o mai reprezintă migrația românilor, care în anii trecuți au plecat masiv în străinătate, ci sporul natural negativ.
”Sunt pesimist în ce privește evoluția demografică. În 2020, la 143 de pensionari aveam 100 de copii sub 15 ani. Înseamnă dezechilibre majore la pensii și pe piața muncii. Nu mai e piramida vârstelor, e o bază mică”, a precizat Andrei.
În afara țării sunt circa 4 milioane de români, a spus oficialul, citând un raport ONU.
Printre primele observații ale Recensământului, potrivit lui Tudorel Andrei, se mai numără: tendința ca orașele reședință de județ să își reducă populația care migrează către localitățile limitrofe și faptul că 46% din populație trăiește în mediul rural.
Președintele Institutului Național de Statistică a precizat – la un post național de televiziune – că s-a încheiat culegerea datelor statistice în operațiunea de recenzare, după care urmează verificarea datelor prin eșantionare, validarea datelor și completarea datelor statistice.
RPL 2021 este primul recensământ din România organizat integral în format digital, a fost al 13-lea recensământ din istorie şi al patrulea după Revoluţia din 1989.














