Un elev de excepție! Târgovișteanul Răzvan Mihai Bădescu, pentru al doilea an consecutiv calificat cu punctaj maxim la etapa națională a Olimpiadei de Arte Vizuale, Arhitectură și Istoria Artei

Publicitate

Răzvan Mihai Bădescu, elev în clasa a XII-a la Liceul de Arte „Bălașa Doamna” din Târgoviște, s-a calificat pentru a doua oară cu punctaj maxim, la etapa națională a Olimpiadei de Arte Vizuale, Arhitectură și Istoria Artei – specializarea Arhitectură.

Răzvan – unul dintre cei mai talentați și constanți elevi ai liceului târgoviștean – este determinat ca anul acesta să depășească performanța anului trecut, adică să obțină cea mai înaltă poziție și în competiția națională ce se va desfășura la Slobozia.

„Răzvan se află în anul terminal și a evoluat frumos, devenind un performer în proiectare, atât la atelierul de arhitectură, cât și la concursuri diverse, arătând astfel că este o persoană multilateral dezvoltată. Noi îi urăm succes și sperăm să trăiască cea mai frumoasă experiență pe care avut-o până acum, cu bucuria de a fi acolo unde îi este locul  – între cei mai buni”, au transmis reprezentanții Liceului de Arte ,,Bălașa Doamna”.

Reușitele lui Răzvan au fost posibile și cu implicarea și îndrumarea neobosită a profesorului arhitect Marian Bogdan Ivașcu.

Publicitate