Un bărbat de 62 de ani, din comuna Ocnița, s-a urcat beat la volan și acest lucru era cât pe ce să-l coste viața. Vineri de dimineață, în jurul orei 09.36, în timp ce mergea cu mașina pe raza comunei de domiciliu, bărbatul a pierdut controlul asupra volanului și s-a răsturnat cu mașina în afara părții carosabile.
Din fericire, șoferul a scăpat cu viață, autoturismul fiind singurul care a avut de suferit. După accident, bărbatul a refuzat transportul la spital pentru îngrijiri medicale.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, prezentând un rezultat cu o valoare de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice necesare în vederea stabilirii cu exactitate a îmbibației alcoolice, iar cercetările cu privire la acest caz continuă.
,,La data de 1 noiembrie a.c., în jurul orei 09:36, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Moreni au fost informați cu privire la producerea unui accident rutier.
Din primele verificări efectuate, polițiștii au constatat că un bărbat, de 62 de ani, din comuna Ocnița, în timp ce ar fi condus un autoturism, pe raza localității, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-ar fi răsturnat în afara părții carosabile.
În urma evenimentului, conducătorul auto a fost rănit, însă a refuzat transportul la o unitate medicală”, au precizat polițiștii dâmbovițeni.














