Un colos mondial, prezent și în România, dă afară! Coca-Cola va restructura mii de locuri de muncă din cauza pandemiei

Publicitate

Criza spre care se îndreaptă mapamondul este din ce în ce mai vizibilă. Pandemia de coronavirus a generat o criză sanitară mondială, iar economiile lumii au de suferit enorm.

Un colos mondial, prezent și în România, va face restructurări masive. Cel mai mare producător de băuturi din lume a înregistrat o scădere abruptă a vânzărilor, din cauza pandemiei de COVID-19. Compania Coca-Cola a anunțat că-și va reduce la jumătate unitățile operaționale. Va oferi pachete compensatorii pentru plecare voluntară pentru 4 000 de angajați, inclusiv din Statele Unite, a relatat The New York Times.

Și angajați din Canada și Puerto Rico vor fi vizați de restructurări. Acestora li se vor oferi, de asemenea, pachete compensatorii de separare voluntară. Compania a transmis că-și va reduce și mai mult forța de muncă. Nu a oferit, în schimb, detalii cu privire la numărul total de angajați care vor fi dați afară.

Compania a declarat că va rămâne cu nouă unități operaționale, în patru zone geografice, față de 17 unități, cât are în prezent. Cel mai mare producător de băuturi din lume a precizat doar că va avea costuri totale de 350-550 milioane de dolari pentru pachetele compensatorii.

Coca-Cola a raportat luna trecută o scădere de 28% a vânzărilor în “cel mai dificil” trimestru al anului 2020, din cauza măsurilor luate pentru a limita pandemia de coronavirus, care au inclus închiderea restaurantelor, cinematografelor și stadioanelor.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!