Un accident violent a avut loc, luni după-amiază, pe raza localității Potlogi, după ce un tânăr șofer a pierdut controlul asupra direcției de deplasare. Se pare că, autoturismul ar fi întâmpinat defecțiuni tehnice în timpul mersului.
În urma impactului, autoturismul a părăsit partea carosabilă, iar o tânără de 20 de ani, aflată pe scaunul pasagerului, a fost rănită și transportată de urgență la spital.
Șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii au efectuat cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii accidentului rutier.
“Luni după-amiază, 28 septembrie a.c., în jurul orei 16:00, polițiștii Formațiunii Rutiere Titu au fost sesizați cu privire la producerea unui accident în localitatea Potlogi.
Din verificările preliminare, polițiștii au stabilit faptul că un tânăr, de 23 ani, din comuna Potlogi, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DJ 711 D, în localitatea Potlogi, pe fondul unei defecțiuni tehnice, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi părăsit partea carosabilă.
În urma accidentului, o tânără, de 20 de ani, pasageră în autoturism, a fost rănită, fiind transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a precizat IPJ Dâmbovița.
Zona accidentului a fost asigurată de pompierii Gărzii de Intervenție Potlogi, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o autospecială SMURD.
“La sosirea echipajelor a fost identificat un autoturism implicat în eveniment și o victimă de sex feminin. Aceasta a fost asistată medical, ulterior fiind transportată la spital pentru îngrijiri suplimentare. Concomitent au fost asigurate măsurile de prevenire și stingere a incendiilor”, a transmis ISU Dâmbovița.

















