Un bătrân din Dâmbovița, care se deplasa cu bicicleta, a fost lovit de o mașină condusă de o șoferiță începătoare! Biciclistul se afla sub influența alcoolului

Publicitate

Un bătrân de 73 de ani, din Gura Ocniței, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a fost accidentat de o mașină, în timp ce se afla pe bicicletă. Autoturismul implicat în accident era condus de o șoferiță începătoare, de 18 ani, din Ocnița.

Accidentul a avut loc, marți, 13 februarie, pe drumul județean 720C, pe raza comunei Ocnița. Rănit, biciclistul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. După ce a fost testat cu aparatul etilotest, bătrânul a prezentat o alcoolemie de 0,10 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând să fie propusă soluție prin unitatea de parchet.

„La data de 13 februarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Moreni au fost sesizați cu privire la faptul că, pe raza comunei Gura Ocniței, s-a produs un accident rutier.

În urma deplasării la fața locului, polițiștii au constatat că un bărbat de 73 de ani, din Gura Ocniței, în timp ce s-ar fi deplasat pe bicicletă, pe drumul județean 720C, ar fi fost acroșat de un autoturism condus de o tânără de 18 ani, din Ocnița.

Bărbatul a fost rănit, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, se arată într-un comunicat IPJ Dâmbovița.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!