Propunere de lege: suspendarea permisului pentru 5 ani în cazul șoferilor prinși băuți la volan!

Publicitate

Tudor Ciuhotaru, europarlamentar și medic, propune un nou proiect de lege care să pedepsească drastic șoferii care sunt prinși băuți la volan. Această dorință a luat amploare după cazul recent din București în care două tinere au fost ucise de o femeie în vârstă de 57 de ani care consumase băuturi alcoolice înainte să se urce la volan.

Conform celor expuse de Tudor Ciuhotaru pe pagina personală de Facebook, acesta își dorește să cuprindă în proiectul de lege patru măsuri, și anume: dublarea sau poate chiar triplarea pedepselor cu închisoarea pentru alcoolemie penală sau consumul de stupefiante. Totodată, europarlamentarul își dorește creșterea duratei de suspendare a permisului până la 5-10 ani pentru alcoolemie penală și 6 luni-1 an pentru contravenții, precum și extinderea cu 10 ani a duratei de suspendare a permisului ca urmare a consumului de alcool sau stupefiante în momentul în care fapta se repetă într-un interval de 5 ani de la suspendarea pemisului.

Măsuri asemănătoare au fost adoptate și în alte țări, precum Portugalia, Franța, Anglia, Luxemburg, Olanda, observându-se reducerea numărului de accidente rutiere care au la bază consumul de alcool. Fiindcă situația din țara noastră este una tragică, o astfel de lege ar putea salva nenumărate vieți în fiecare zi.

De exemplu, datele momentului arată că între 3-7% dintre accidentele rutiere au drept cauză consumul de alcool. De asemenea, 30% din șoferii cu vârsta cuprinsă între 18 si 30 de ani afirmă că au condus cel puțin o dată sub influența băuturilor alcoolice. Totodată, unul din trei accidente mortale e legat de consumul de alcool, iar în 85% din cazuri este vorba de consumatori ocazionali. Consumul de  alcool este responsabil de 40% din decesele soldate în urma accidentelor de circulație.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!