A treia înfrângere consecutivă pentru Flacăra Moreni

Publicitate

Flacăra Moreni continuă să nu se regăsescă în campionat. Echipa de pe malul Cricovului a suferit a treia înfrângere consecutivă, cedând cu 0-2 disputa cu Voința Turnu Măgurele, susținută în deplasare.

Jucătorii antrenați de Gabriel Paraschiv au rezistat doar 40 de minute în fața teleormămenilor, după care au fost “înțepați” de Fotescu. În actul secund, același jucător a ridicat scorul pe tabelă, semnând “dubla” în poarta lui Mădălin Sârbu. Eșecul cu Turnu Măgurele a fost al treilea consecutiv pentru morenari, după cele suferite cu FCM Alexandria și Petrolul Ploiești, echipe care au ca țintă promovarea în Liga a 2-a la finalul sezonului. După înfrângerea de la Saelele, Flacăra a rămas cu 4 puncte acumulate și a picat pe locul 10, la egalitate, cu FC Aninoasa, a doua divizionară C dâmbovițeană. Pentru a depăși pasa proastă în care e află, Flacăra are nevoie de toate punctele în meciul cu Atletic Bradu, adversar peste care va da etapa viitoare la Moreni.

Voința Turnu Măgurele – Flacăra Moreni   2-0 (1-0)

Marcator: Fotescu (41, 57).

Voința: Sălăjan – Tucă, Sălcianu, Prodan, Mitrea – Suciu, Mihaiu, Cincă, F. Nicolae – Fotescu, B. Oprea.  Rezerve: Botaș – Lică, Moise, Mărioara, Pantelimon, Roman, Duță. Antrenor: Marius Baciu.

Flacăra: Sârbu – Palamariu, E. Matei, Timofte, Cernea – M. Plăcintă, L. Plăcintă – Drăgan, Tocan, A. Negrea – Neguț. Rezerve: Curchi – Costache, M. Oprea, Țânțaru, Roșciugă, Parghel, G. Preda. Antrenor: Gabriel Paraschiv.

Ionuț Parghel

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!

LASĂ-NE UN COMENTARIU

Scrie comentariul tău
Introdu numele