Trei hackeri români, prinși de agenții FBI. Aceștia sunt acuzați că au făcut o fraudă de 18 milioane de dolari în SUA

Publicitate

Ştefan Khalil
Trei hackeri români din Ploiești au spart conturile a 36.000 de oameni din SUA, făcând o pagubă de 18 milioane de dolari. Aceștia au fost prinși în țară de agenții FBI. Metoda pe care o foloseau pentru a goli conturile cetățenilor era folosită și de niște hackeri din Râmnicu Vâlcea, dar nu au reușit să păcălească atâția oameni, precum cei din Ploiești.

Nu aveau nevoie de calculatoare performanțe ca să fure din conturile oamenilor. Foloseau cartele prepay, cu care au alcătuit o rețea de call center și imitau roboții băncilor ai căror clienți erau păcăliți.

Bogdan Botezatu, expert în securitate cibernetică:

,,Pun la cale sisteme automatizate de înregistrare a vocii şi impersonează call center-ul băncii. În acest moment oricine are acces la carduri prepay de telefonie mobilă, pe care le pot ataşa unui calculator şi cu care pot simula o reţea call center’’ , potrivit sursei Observator.

Americanii erau păcăliți cu mesaje, în care li se spunea că au apărut probleme cu conturile lor bancare și li se cereau date personale, care erau de ajutor pentru hackeri pentru a le sparge conturile.

Ofițerii care sunt specializați în fraude cibernetice, numiți și ,,șoarecii de calculator’’ , acționează mai mult în SUA, unde cardurile au o bandă magnetică și un pin, care poate fi aflat cu ușurință, cu softurile create de hackeri. În perioada 2011-2014, mai mult de 36 de milioane de americani li s-au furat banii de pe carduri.

,,Hackerii vând aceste informaţii mai departe unor indivizi specializaţi, care clonează informaţiile respective obţinute de la clienţi pe carduri goale şi apoi retrag banii de la bancomate’’ , a mai delcarat  pentru Observator, Bogdan Botezatu, expert în securitate cibernetică.

De patru ani, ofițerii FBI sunt pe urmele românilor. Doi dintre ei au fost deja extrădați, pentru a fi judecați în Georgia, iar celui de al treilea i se pregătește și lui extrặdarea. Aceștia vor fi cercetați portivit legilor din Statele Unite. Guccifer este cel mai cunoscut hecker român și în 2016 a dezvăluit detalii despre demnitarii din America.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!