Echipa naționala U19 a României s-a reunit, sâmbătă după-amiază, pentru “dubla” amicală cu Macedonia, programată pe 31 august, și respectiv 2 septembrie. În cadrul lotului convocat de selecționerul Adrian Boiangiu se regăsesc doi portari dâmbovițeni: Andrei Vlad și Marian Aioani.
Primul este portar la FCSB București, iar al doilea la Chindia Târgoviște. În ceea ce-l privește pe Aioani, acesta a fost folosit de Nicu Croitoru în disputa cu Foresta Suceava, câștigată de Chindia cu 6-0. Tânărul goal-keeper a fost trimis pe teren în actul secund, în locul mult mai experimentatului Iustin Popescu, achiziționat în această vară de la Dinamo București. Lotul României cuprinde următorii jucători pentru “dubla” amicală cu Macedonia: Andrei Vlad (FCSB București), Marian Aioani (Chindia Târgoviște), Alexandru Costache (Concordia Chiajna) – portari, Denis Hăruț, Cristian Podină (ambii ACS Poli Timișoara), Cristian Băluță, Robert Neciu (ambii Viitorul Constanța), Constantin Dima (Sepsi Sfântu Gheorghe), Andrei Trușescu (AS Roma), Ricardo Grigore (Dinamo București) – fundași, Radu Boboc, Mihai Ene (ambii Viitorul Constanța), Vlad Dragomir (Arsenal), Rareș Lazăr (CS Mioveni), Liviu Gheorghe, Florin Vasile (ambii in Vasile i (eș), anța), ) – fundașrtari,ian Aioani (Chindia Târgoviște), onat în această vară de la Dinamo București. Dinamo), Radu Bârzan (FC Argeș), Claudiu Micovschi (FC Genoa), George Merloi (Rennes), Andrei Cordea (Novara Calcio) – mijlocași, Robert Moldoveanu (Dinamo), George Ganea (AS Roma) și Andrei Sîntean (Slavia Praga).
Reglementări noi privind verificarea calității apei potabile! Din anul 2021, planurile de siguranță a apei vor deveni obligatorii pentru sistemele de aprovizionare cu apă potabilă, colective sau individuale, care furnizează în medie o cantitate de apă mai mare de 1.000 mc/zi sau care deservesc mai mult de 5.000 de persoane.
Guvernul a modificat și completat, prin ordonanță, Legea 458/2002 privind calitatea apei potabile, având în vedere susținerea puternică de care beneficiază abordarea pe bază de risc, respectiv, introducerea planurilor de siguranță a apei, promovată de Organizația Mondială a Sănătății.
Astfel, urmează ca, până la 31 decembrie 2018, prin ordin comun al ministrului Sănătății, ministrului Apelor și Pădurilor și ministrului Dezvoltării Regionale, să fie aprobat un Cadru general pentru Planurile de siguranță ale apei, precum și stabilirea responsabilităților autorităților competente, producătorilor și distribuitorilor de apă privind întocmirea, evaluarea și avizarea Planurilor de siguranță a apei.
Ministerul Sănătății și Ministerul Apelor și Pădurilor vor pune la dispoziția producătorului de apă potabilă datele privind sursele de poluare, precum și cele privind calitatea corpurilor de apă utilizate pentru captare în scopul potabilizării.
Pentru a pregăti introducerea acestei abordări, a fost agreat un interval de timp de 3 ani în vederea punerii la dispoziție a unor instrumente care să vină în sprijinul producătorilor de apă, dar și pentru pregătirea reprezentanților autorităților publice care vor fi implicate în aprobarea planurilor de siguranță a apei și auditarea acestora.
Planurile de siguranță a apei vor fi modificate ori de câte ori intervin modificări în elementele constitutive și de operare a sistemului de aprovizionare cu apă sau în calitatea sursei de apă și vor fi reavizate periodic de către autoritățile competente, din 3 în 3 ani.