Săptămână infernală pentru jucătorii aflați în probe la Chindia Târgoviște. Aceștia sunt nevoiți să tragă din răsputeri pentru a convinge conducerea tehnică că merită să rămână pe “Eugen Popescu” în noul sezon.
Antrenorul Nicu Croitoru a lăsat de înțeles că la finalul săptămânii poate trage anumite concluzii despre fiecare jucător, după ce divizionara B are parte de numai puțin de trei jocuri verificare. Cum trio-ul de la Dinamo București, I. Popescu – Ciubotariu – Neicuțescu, va rămâne la Târgoviște în noul campionat, pentru alte câteva locuri se vor mai bate A. Neguț (FC Aninoasa), Acasandrei (Flacăra Moreni), Cornea (Unirea Dej), Ionică (CSM Oltenița) și C. Matei (Academica Clinceni). Dintre toți cele mai mari șanse de a continua în tricoul roș-albastru le are morenarul Acasandrei.
“Sunt jucători cu calități bune, dar trebuie să-I vedem cum reacționează în echipă. La finalul săptămânii vom tragem concluzii în privința fiecăruia. Cine va arăta că poate să facă ritmului de aici va rămâne la Chindia. Nu este exclus să ne despărțim și de jucători din garda veche”, ne-a transmis Nicu Croitoru.
Chindia are parte de o săptămână extrem de grea, cu trei meciuri de verificare. După amicalul cu Balotești (0-0), astăzi (ora 10.00) târgoviștenii întâlnesc Steaua București, vicecampioana României, într-un joc ce va avea loc la Berceni, cu porțile închise. Sâmbătă, Chindia va încheia săptămâna în compania lui Metaloglobus București.
Ionuț Parghel