Pornite pe finalul lunii august, lucrările la amenajarea locului de joacă de pe strada Gheorghe Marinescu din Micro VI prin contur de la o zi la alta.
Potrivit primarului de la Târgoviște, Cristian Stan, în cel mult două săptămâni, nimeni nu va mai recunoaște fosta zonă insalubră. Locul de joacă va fi dotat și cu echipamente de fitness, cu suprafață sintetică, bănci, coșuri de gunoi. Va fi, de asemenea, amenajat și spațiul verde.
Proiectul prin care administrația municipală va amenaja, până la finele anului, 13 locuri de joacă, merge mai departe, promite edilul. Până acum, o parte dintre aceste spații de relaxare a fost dată deja în folosință.
Cele 13 obiective, realizate numai cu fonduri din bugetul local, sunt: șase locuri de joacă în Microraionul nr. VI, trei locuri de joacă în Microraioanele nr. XI și nr. XII, loc de joacă în Microraionul III, loc de joacă în cartierul CFR, loc de joacă în Aleea Trandafirilor, loc de joacă în spatele blocului H2, Calea București.