Ştefan Khalil
Gest incredibil al unui bărbat, care a decis să-și pună capăt zilelor, aruncându-se de la etajul 3 al unui cămin aflat în incinta liceului Voievodul Mircea din Târgoviște. Aflat în depresie din cauza pierderii băiatului său de un an și ceva, acesta și-a avertizat colegii de serviciu că își va pune capăt zilelor, dar aceștia nu l-au luat în serios.
Bărbatul avea doar 48 de ani și se pare că de aproape un an de zile era în depresie, după ce băiatul său de 16 ani, a murit înecat în mare. Consumase alcool în acea zi și acesta și-a avertizat colegii că se va sinucide, dar nimeni nu a luat în serios ce a spus. În cele din urmă, a deschis o fereastră a de la un balcon și s-a aruncat.
Bărbatul de 48 de ani era de fel din Ialomița și lucra pentru o firmă care se afla sub contract cu Primăria Târgoviște, pentru reabilitarea unui pod.














