Târgoviște: Blocurile ANL destinate medicilor și cadrelor didactice prind tot mai mult contur! Condițiile atribuirii unităților locative

Sursă foto: Claudiu Petre
Publicitate

Noul cartier de locuințe ANL din Târgoviște prinde contur, iar blocurile cu apartamente destinate medicilor și cadrelor didactice sunt aproape gata, la un an de la demararea lucrărilor.

Noile blocuri sunt construite pe bulevardul Regele Ferdinand, în imediata vecinătate a cartierului Aleea Trandafirilor, pe terenul fostei UM Gară.

Consilierul local municipal PMP, Claudiu Petre, a explicat: ”Pentru că am primit mai multe întrebări legate de acest subiect, am revenit cu mai multe informații pentru cei interesați.

Este vorba de două blocuri de locuințe, a câte 24 de apartamente fiecare, situate pe bulevardul Regele Ferdinand, în imediata vecinătate a cartierului Aleea Trandafirilor. Construcția blocurilor a început în luna noiembrie 2021 și are ca termen de execuție 24 luni.

Programul se adresează tinerilor care au calitatea de cadre medicale sau cadre didactice, cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani la data depunerii cererii și își desfășoară activitatea profesională în raza administrativ-teritorială a Municipiului Târgoviște, cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată.

Locuinţele sunt construite prin Agenția Națională pentru Locuințe, iar după finalizarea lucrărilor vor fi predate Primăriei Târgoviște în vederea administrării și repartizării către tinerii care îndeplinesc criteriile de acces la astfel de locuințe.

Cei interesați de acest program trebuie să depună o cerere la Registratura Primăriei. Totodată, trebuie să depună un dosar care să cuprindă documentele menționate în comentarii.

După finalizarea lucrărilor și publicarea normelor, toți cei care au depus cererea și documentele vor fi contactați în vederea completării dosarelor (dacă este cazul). Atunci se vor stabili criteriile cadru privind ordinea de prioritate în repartizarea locuințelor”, a explicat Claudiu Petre.

În final cartierul va avea și întreaga infrastructură aferentă (parcări, iluminat public, trotuare).

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!