Ziua Internațională a Astronomiei, marcată la Târgoviște prin observații cu telescopul

Publicitate

Ziua Internațională a Astronomiei a fost marcată anul acesta pe 18 mai, iar la Târgoviște, păstrându-se tradiția inițiată cu ani în urmă, cu observații astronomice prin telescop.

Pasionații și nu numai, de toate vârstele, au putut observa și admira cerul cu ajutorul telescoapelor instalate pe Platoul Prefecturii de membrii Societății Astronomice Române de Meteori (SARM) ieri seară, între orele 21.00 – 23.00.

Astronomia este una dintre cele mai vechi științe naturale. Civilizațiile timpurii din istoria înregistrată au făcut observații metodice despre cerul nopții. Acestea includ babilonienii, grecii, indienii, egiptenii, chinezii, Maya și multe popoare indigene antice din America.

Astronomia profesionistă este împărțită în două ramuri: observațională și teoretică.

Potrivit Wikipedia, este una dintre puținele științe în care amatorii joacă un rol activ. Este valabil mai ales pentru descoperirea și observarea evenimentelor tranzitorii.

Sursa foto: Valentin Grigore, SARM

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!