O crima oribilă a zguduit din temelii un cartier din orașul Arad! Doi marocani, studenți la Medicină în orașul din vestul țării, au omorât cu sânge rece un tânăr tunisian, fost coleg cu ei de cameră.
Incidentul s-a petrecut după ce victima a mers în apartamentul celor doi marocani, dar și după ce consumaseră împreună mai multe beri și droguri. La un moment dat, între cei trei a izbucnit un scandal, în cadrul căruia s-au aplicat mai multe lovituri.
De asemenea, în timp ce se îmbrânceau, unul dintre inculpaţi a apucat victima cu mâinile de gât şi a început să o strângă puternic. În acest timp, celălalt tânăr marocan a început să lovească victima cu pumnii în zona abdominală şi a lovit-o cu un cablu TV peste picioare, a poi a încercat să îl mobilizeze.Tânărul tunisian a fost strâns atât de tare de gât încât a murit, potrivit observatornews.
“La data de 4 august, la apartamentul unde locuiau inculpații a sosit și victima, un bărbat pe care unul dintre inculpați l-a cunoscut în aceeași zi, consumând împreună mai multe beri la terase din zona Vlaicu.
Pe fondul consumului de alcool și de droguri, în noaptea de 4 spre 5 august, între victimă și inculpați au apărut anumite neînțelegeri care au degenerat într-un conflict fizic.
În timp ce se îmbrânceau, unul dintre cetățenii marocani a apucat victima cu mâinile de gât și a început să o strângă puternic, în același timp celălalt marocan i-a aplicat lovituri cu pumnul în zona stomacului și cu un cablu tv l-a lovit peste picioare pentru a ține victima imobilizată.
Primul inculpat a strâns victima de gât până a leșinat și a decedat. Al doilea inculpat a filmat cu telefonul. În dimineața de 5 august, în jurul orelor 6 a fost apelat serviciul 112, un echipaj de la Ambulanță a încercat resuscitarea victimei, dar aceasta era deja decedată.
Cadavrul a fost trimis la Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei. În 5 august inculpații au fost reținuti, iar la 6 august s-a dispus arestarea preventivă a ambilor inculpați pentru o perioadă de 30 de zile”, a precizat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, pentru specialarad.ro.














