Tânăr din Târgoviște, reținut după ce a condus drogat și fără permis de conducere

Publicitate

Un tânăr din Târgoviște a fost reținut, vineri, pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere și pentru consum de droguri.

Acesta este bănuit că, ieri, în jurul orei 09:30, ar fi condus un autoturism, pe strada Calea Domnească, din municipiu, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Totodată, în urma testării efectuate pentru depistarea unor substanțe psihoactive, bărbatul a prezentat un rezultat preliminar pozitiv, fiind condus la spital pentru recoltarea unor probe biologice.

“La data de 24 noiembrie a.c., în urma cercetărilor efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, față de un bărbat, de 29 de ani, din Târgoviște, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.

În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, se arată într-un comunicat IPJ Dâmbovița.

Pe parcursul zilei de astăzi, tânărul urmează să fie prezentat magistraților pentru dispunerea unor măsuri preventive.

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!