Medicul specialist în recuperare medicală Stelian Sorică explică ce este gonartroza și ce tratamente se impun, în funcție de fiecare pacient, pentru ca informațiile să ajungă la cât mai multe persoane, pentru a ști ce trebuie făcut din timp.
„Gonartroza este una dintre cele mai frecvente cauze de durere și limitare funcțională la nivelul genunchiului, afectând persoane de toate vârstele, nu doar vârstnicii. De multe ori, pacienții ajung la medic după luni sau chiar ani de durere, rigiditate și dificultăți la mers, urcat scări sau ridicat de pe scaun”, scrie dr. Sorică pe pagina dedicată afecțiunilor și metodelor de recuperare medicală menite să restaureze capacitățile fizice, cognitive sau funcționale pierdute în urma unor boli, traumatisme sau intervenții chirurgicale.

Astfel, medicul târgoviștean explică:
Gonartroza reprezintă artroza genunchiului, o afecțiune degenerativă caracterizată prin: degradarea progresivă a cartilajului articular; scăderea cantității și calității lichidului sinovial; inflamație locală; durere, rigiditate și reducerea mobilității. În timp, genunchiul își pierde capacitatea de a amortiza șocurile, iar fiecare pas poate deveni dureros.
Printre cei mai importanți factori de risc se numără: supraponderalitatea și obezitatea; traumatismele vechi ale genunchiului; efortul fizic repetitiv sau sporturile de performanță și sportul de contact; deviațiile de ax (genunchi în paranteză numit si genu varum sau în X numit si genu valgum); vârsta și predispoziția genetică.
Atenție! „Gonartroza nu apare brusc. Este o afecțiune progresivă, care evoluează în timp, de la modificări minime până la distrugerea severă a articulației genunchiului. De aceea, stabilirea gradului gonartrozei este esențială pentru alegerea tratamentului corect”.
Clasificarea cel mai frecvent utilizată este Kellgren–Lawrence, bazată pe aspectul radiologic, corelat cu simptomele pacientului.
Gradul I – Gonartroza incipientă: Este caracterizată prin: modificări foarte discrete pe radiografie; eventuale osteofite mici; cartilaj ușor afectat.
Simptome: durere ușoară, ocazională; disconfort după efort sau stat prelungit în picioare; rigiditate minimă.
Acum, arată dr. specialist, este „momentul ideal pentru prevenție și tratament conservator”.
Gradul II – gonartroza ușoară, moderată: Caracterizată prin: osteofite vizibile; început de îngustare a spațiului articular; cartilajul începe să se subțieze. Simptome: durere mai frecventă; rigiditate matinală scurtă; dificultăți la urcat scări sau mers pe distanțe mai lungi.
Ce este foarte eficient în acest stadiu: „Infiltrațiile cu acid hialuronic și condroitina, kinetoterapia, fizioterapia și controlul greutății” – transmite medicul.
Gradul III – gonartroza moderată – avansată manifestată prin: îngustare avansată a spațiului articular; osteofite mari; deformări ale suprafețelor articulare.
Simptome: durere persistentă, inclusiv în repaus; limitare importantă a mobilității; inflamație locală frecventă.
În acest moment, „tratamentele conservatoare pot reduce durerea, dar efectul este limitat în timp, infiltrația vasoelasticală (adic hialuronic plus condroitina) este de bază”, spune dr. Stelian Sorică.
Gradul IV – gonartroza severă care vine cu „dispariția aproape completă sau completă a spațiului articular; contact os pe os; deformări severe ale genunchiului. Simptome: durere intensă, constantă; dificultăți majore la mers; scăderea semnificativă a calității vieții”.
Medicul Sorică arată că „în acest stadiu tratamentul chirurgical (proteza de genunchi) devine adesea soluția optimă.
De ce este important gradul gonartrozei? Pentru a alege tratamentul potrivit; Pentru a evita tratamente inutile; Pentru a interveni la timp și a încetini evoluția bolii. Cu cât gonartroza este diagnosticată mai devreme, cu atât șansele de a controla durerea și funcția genunchiului sunt mai mari”, arată medicul.
Totodată, specialistul spune că tratamentul modern al gonartrozei nu înseamnă doar „pastile de durere”, ci scopul este: reducerea durerii; îmbunătățirea mobilității; încetinirea progresiei bolii; amânarea sau evitarea intervenției chirurgicale.
„În acest context, infiltrațiile intraarticulare au un rol esențial.
Infiltrațiile cu acid hialuronic – lubrifierea articulației
Acidul hialuronic este o substanță care există în mod natural în lichidul sinovial al articulației. În gonartroză, cantitatea și calitatea lui scad semnificativ.
Acidul hialuronic: lubrifiază articulația; reduce frecarea dintre suprafețele articulare; amortizează șocurile; scade durerea și rigiditatea; îmbunătățește mobilitatea genunchiului;
Efectul infiltrațiilor poate dura 8-12 luni, în funcție de stadiul bolii și de stilul de viață al pacientului.
Condroitina – sprijin pentru cartilaj. Condroitina este un component important al cartilajului articular. Administrată intraarticular (în combinație cu acid hialuronic sau separat), aceasta susține structura cartilajului; ajută la menținerea elasticității acestuia; poate încetini degradarea cartilajului; contribuie la reducerea inflamației locale;
Combinația acid hialuronic + condroitină este tot mai utilizată, deoarece acționează atât asupra lichidului articular, cât și asupra cartilajului”, arată medicul.
Când sunt recomandate infiltrațiile?
„Infiltrațiile sunt indicate în special: în stadiile ușoare și moderate de gonartroză; la pacienți cu durere persistentă, în ciuda tratamentului clasic; la cei care doresc să amâne intervenția chirurgicală; ca parte a unui program complet de recuperare medicală.
Ele nu înlocuiesc kinetoterapia, fizioterapia, controlul greutății și exercițiile fizice corect efectuate, ci funcționează cel mai bine integrate într-un plan complet de tratament.
Gonartroza nu este o sentință la durere permanentă. Diagnosticată corect și tratată la timp, poate fi ținută sub control.
Infiltrațiile cu acid hialuronic și condroitină reprezintă o soluție modernă, sigură și eficientă pentru reducerea durerii și îmbunătățirea calității vieții pacienților cu artroză de genunchi”, arată medicul specialist în recuperare medicală, Stelian Sorică.

















