Startul Ligii a 4-a se dă în august!

Publicitate

Fotbalul mic dâmbovițean se reia peste șase săptămâni. Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a stabilit ca Liga a 4-a să debuteze pe 19 august. La fel ca sezonul precedent, eșalonul de elită al județului va avea în componență 18 echipe.

Ultima campioană a Ligii a 4-a a fost Dentaș Tărtășești, formație ce a pierdut barajul de promovare în Liga a 3-a, în favoarea Petrolului Ploiești. Mai mult de atât, cu o lună și jumătate înainte de startul competiției, gruparea din sudul județului se află în prag de desființare! Liga a 5-a va debuta pe 20 august, iar cele trei serii de Onoare vor cuprinde câte 18 echipe. În ceea ce privește Liga a 6-a, aceasta va lua startul pe 27 august și va avea în componență două serii, formate din câte 16 echipe.

Ionuț Parghel

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!

LASĂ-NE UN COMENTARIU

Scrie comentariul tău
Introdu numele