Dâmbovița trăiește astăzi ultima și cea mai spectaculoasă zi a sărbătorii dedicate județului. După zile întregi de competiții sportive, evenimente culturale și momente de recreere, ediția din acest an a Zilelor Județului Dâmbovița se încheie în forță, cu un program care promite să adune mii de oameni și să transforme Parcul Chindia în centrul distracției.
Încă de la primele ore ale dimineții, dâmbovițenii sunt invitați să participe la Retroparada „Iubim Dâmbovița”, unde automobilele de colecție vor atrage toate privirile în parcarea de lângă fosta Școală de Cavalerie.

Competițiile sportive își desemnează astăzi câștigătorii. Baschetul 3×3, fotbalul și tenisul de câmp își consumă finalele, iar iubitorii sportului vor avea parte și de un duel inedit: meciul demonstrativ dintre Echipa Consiliului Județean Dâmbovița și Echipa primarilor din județ, programat la Complexul Turistic de Natație.
Momentul cel mai așteptat al zilei va începe însă la ora 19:00. Pe scena amplasată în Parcul Chindia vor urca Deliric, Puya și INNA, trei nume de referință ale muzicii românești, pregătite să ofere un spectacol memorabil. Hituri cunoscute, energie, emoție și o atmosferă incendiară sunt ingredientele unei seri care se anunță de neuitat.
Finalul va fi pe măsura evenimentului. La ora 21:00, cerul Târgoviștei va fi colorat de un impresionant spectacol de lasere și artificii, care va marca închiderea oficială a Zilelor Județului Dâmbovița 2026.

















