Victorie uluitoare obținută, astăzi, de Sorana Cîrstea (44 WTA) în optimile de finală ale turneului Premier WTA de la Beijing. Tenismena din Târgoviște și-a asigurat prezența pe sferturile concursului asiatic după ce a învins-o pe jucătoarea cehă Karolina Pliskova, cu 6-1, 7-5.
În disputa cu fostul lider mondial, Cîrstea a arătat senzațional și a știut mereu să depășească momentele grele. La debutul fiecărui set, Pliskova și-a arătat superioritatea, dar Sorana a revenit de fiecare dată, iar la final a reușit să se impună precum o mare jucătoare a lumii. După succesul de la Beijing, dâmbovițeanca a restabilit echilibrul în meciurile directe. La capătul a două meciuri disputate, fiecare tenismenă și-a trecut în cont câte o victorie, după ce Pliskova s-a impus în 2014, la Pattaya City. Sorana o va înfrunta în sferturi pe Jelena Ostapenko, cea de-a opta jucătoare a lumii. O altă româncă prezentă în sferturile turneului de la Beijing este și Simona Halep, care ar putea da piept cu Sorana în semifinale, dacă ambele jucătoare vor accede în careul de ași. După urcarea în sferturi Cîrstea și-a asigurat 215 puncte WTA și un cec în valoare de 149 138 de dolari. În urma punctelor câștigate la Beijing, târgovișteanca va urca începând de săptămâna viitoare în primele 40 de locuri ale clasamentului WTA.
Ionuț Parghel