Sorana Cîrstea, în formă maximă la Toronto! Victorie cu Camila Giorgi și calificare pe tabloul principal la turneul canadian

Publicitate

Sorana Cîrstea (54 WTA) se află într-o formă de zile mari în Canada! Tenismena din Tâgoviște s-a calificat pe tabloul principal al turneului Rogers Cup, găzduit de orașul Toronto.

Dâmbovițeanca și-a asigurat prezența pe tablou după ce a învins-o pe italianca Camila Giorgi (83 WTA), în ultimul tur al calificărilor, cu scorul de 6-4, 6-4, într-o oră și 17 minute de joc. Victoria cu Giorgi a fost prima pentru târgovișteancă în duelurile directe. În primul tur al calificărilor, din cadrul concursului dotat cu premii totale în valoare de 2 434 389 de dolari, Sorana a trecut de canadianca Alexandra Wozniak (264 WTA), cu 6-7 (3), 7-5, 6-2. În condițiile actuale, la capătul succesului din ultima fază a calificărilor, Sorana se alătură Simonei Halep și Irinei Begu, alte două române prezente pe tabloul principal al întrecerii. Interesant este și faptul că în urmă cu patru ani, dâmbovițeanca a jucat finala acestui turneu împotriva Serenei Wiliams, fost lider mondial.

Ionuț Parghel

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!

LASĂ-NE UN COMENTARIU

Scrie comentariul tău
Introdu numele