Șoc total pentru o elevă a unui școli de șoferi din județul Dâmbovița! Aceasta a fost implicată, miercuri de dimineață, într-un accident grav, petrecut pe DN 71, pe raza localității Ulmi.
Din fericire, eleva a scăpat nevătămată, dar instructorul acesteia și un pasager, de 31 de ani, au ajuns la spital de urgență. În groaznicul accident au fost implicate cinci mașini!
Cum s-a petrecut accidentul
Din primele verificări efectuate, polițiștii au stabilit că o tânără, de 24 de ani, din comuna Costeștii din Vale, în timp ce ar fi condus un autoturism, pe DN 71, în localitatea Ulmi, alături de instructorul auto, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism parcat în afara părții carosabile.
Ulterior, în urma coliziunii, alte trei mașini care erau parcate au fost avariate. Instructorul auto, de 39 de ani, din Titu, și un alt pasager, de 31 de ani, au fost răniți, fiind transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale, a transmis IPJ Dâmbovița.
Oamenii legii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii evenimentului rutier.

Zona accidentului a fost asigurată de pompierii Detașamentului Târgoviște, care au acționat cu o autospecială de stingere cu apă și spumă cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD. SAJ Dâmbovița a intervenit cu un echipaj.
„După sosirea la locul intervenției, au fost identificate 2 persoane implicate în eveniment care au primit îngrijiri medicale de la echipajele aflate la fața locului. Ulterior, ambele persoane au fost transportate la spital de către echipajele medicale. Concomitent au fost luate măsuri de prevenire și stingere a incendiilor”, a precizat ISU Dâmbovița.























