Imagini revoltătoare apărute în spațiul public au scos la iveală o situație alarmantă petrecută în comuna Hulubești, unde zeci de elevi au fost transportați în condiții care au pus în pericol siguranța lor. Un şofer de microbuz şcolar a fost amendat usturător de poliţişti după ce a înghesuit în mijlocul de transport un număr de copii aproape dublu faţă de capacitatea autovehicului.
Joi, 14 mai, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești s-au sesizat din oficiu după apariția unor fotografii și informații apărute în mediul online privind transportul supraaglomerat al elevilor cu un microbuz școlar, pe raza localității dâmbovițene.
Din verificările efectuate de oamenii legii a reieșit că, miercuri, 13 mai, la orele amiezii, un bărbat în vârstă de 49 de ani ar fi transportat aproximativ 30 de elevi ai unei unități de învățământ din comună, depășind numărul maxim de locuri prevăzut în certificatul de înmatriculare al vehicului.
Situația este cu atât mai gravă cu cât era vorba despre transportul unor copii, iar orice incident rutier putea avea consecințe dramatice. Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat conducătorului auto o sancțiune contravențională, în valoare de 6.000 de lei.
„Având în vedere imaginile apărute în spațiul public, referitoare la un microbuz școlar în care sunt transportați mai mulți elevi decât numărul prevăzut, Compartimentul Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița este împuternicit să comunice următoarele:
La data de 14 mai, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la data de 13 mai a.c., în jurul orei 12:00, un bărbat, de 49 de ani, ar fi transportat pe raza comunei Hulubești, cu un microbuz școlar, circa 30 de elevi ai unei unități de învățământ din comună, depășind astfel numărul maxim de locuri menționat în certificatul de înmatriculare al vehicului.
Polițiștii au sancționat contravențional conducătorul microbuzului cu amendă în valoare de 6.000 de lei”, a precizat IPJ Dâmbovița.














