Și-a pierdut viața sub soarele arzător! Un cioban a murit după ce a fost găsit inconștient pe câmp, cu temperatura corpului de 40 de grade

Foto: Arhivă
Publicitate

Un cioban și-a pierdut viața duminică, după ce a fost găsit în stop cardio-respirator pe un câmp din județul Iași. Bărbatul, care ar fi fost expus  timp îndelungat temperaturilor extreme și ar fi consumat alcool înainte de incident, a ajuns în stare critică la spital, însă medicii nu au mai reușit să-l salveze.

Primul echipaj medical sosit la fața locului a început imediat manevrele de resuscitare. Ulterior, cazul a fost preluat de un echipaj cu medic, care a continuat resuscitarea pe tot parcursul transportului către spital, timp de aproximativ o oră.

La Unitatea de Primiri Urgențe  a Spitalului ,,Sfântul Spiridon” din Iași, pacientul avea o temperatură corporală de aproximativ 40 de grade și se afla în asistolie de peste 30 de minute.

,,La sosirea în UPU, pacientul prezenta o temperatură corporală de aproximativ 40 de grade Celsius și se afla în asistolie de peste 30 de minute. În ciuda eforturilor echipei medicale, bărbatul nu a mai putut fi salvat”, au transmis reprezentanții unității spitalicești din Iași.

Medicii au solicitat efectuarea necropsiei pentru a stabili cu exactitate cauza decesului. Printre ipotezele luate în calcul se numără o hipertermie severă provocată de expunerea prelungită la caniculă, dar și posibilitatea unui infarct miocardic sau a unui accident vascular cerebral.

Tragedia bine în contextul valului de căldură care afectează Romania și reprezintă un nou semnal de alarma privind riscurile expunerii îndelungate la temperaturi extreme, în special în cazul persoanelor care desfășoară activități în aer liber.

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!