Sfârșit tragic, miercuri seara, pentru un bărbat de 66 de ani. Acesta și-a pierdut viața în urma unui accident îngrozitor, petrecut în localitatea Săcălaz, din județul Timiș. În timp ce se deplasa pe DN 59 A, bărbatul a pierdut controlul direcției de deplasare și s-a înfipt cu mașina într-un stâlp de electricitate. Totodată, o femeie aflată pe locul din dreapta a fost și ea rănită în urma impactului.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. Oamenii legii continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.
„Din primele investigații efectuate la fața locului, a rezultat faptul că un bărbat, în vârstă de 66 de ani a condus o autoutilitară pe DN 59 A, dinspre Timișoara înspre Beregsău Mare, iar la un moment dat a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă și s-a oprit într-un stâlp electric. În urma accidentului rutier, a rezultat decesul conducătorului auto precum și rănirea pasagerului, respectiv o femeie, în vârstă de 69 de ani. Femeia a fost transportată la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate”, a transmis IPJ Timiș.
Zona accidentului a fost asigurată de pompierii din cadrul ISU Timiș. „La locul evenimentului s-au deplasat o autospecială de stingere cu modul de descarcerare din cadrul Detașamentului 2 Pompieri Timișoara si două ambulanțe SAJ. În accidentul rutier a fost implicat un autoturism în care se aflau două persoane. Conducătorul autoturismului a fost găsit inconștient. Din nefericire, bărbatul nu a răspuns manevrelor de resuscitare si a fost declarat decedat de către medicul de pe ambulanță”, a precizat ISU Timiș.
























